Verificare actualizari drivere
Chiar dacă ați setat Windows Update să descarce și să instaleze automat toate ctualizările importante și recomandate, este posibil să nu obțineți toate driverele actualizate
disponibile pentru dispozitivele dvs. De exemplu, actualizările opționale pot conține drivere actualizate care devin disponibile pentru dispozitive sau componente hardware pe
care le-ați instalat deja. Windows nu descarcă și instalează actualizări opționale, dar veți fi anunțat atunci când sunt disponibile.
Pentru a obține toate actualizările disponibile pentru dispozitivele dvs., verificați periodic Windows Update pentru a găsi toate actualizările disponibile, inclusiv cele opționale.
Aveți posibilitatea să revizuiți toate actualizările disponibile și să le selectați din lista de actualizări pe care Windows le găsește pentru computerul dvs. Iată cum trebuie să procedați:
1.Deschideți Windows Update făcând clic pe butonul Start .
2.În caseta de căutare, tastați update, apoi, în lista cu rezultate, faceți clic pe Windows Update.
3.În panoul din stânga, faceți clic pe Căutare actualizări, apoi așteptați în timp ce Windows caută ultimele actualizări pentru computer.
4.Dacă există actualizări disponibile, faceți clic pe linkul din caseta de sub Windows Update pentru a vedea mai multe informații despre fiecare actualizare. Fiecare tip de actualizare poate conține drivere.
5.În pagina Selectați actualizările pe care doriți să le instalați, căutați actualizări pentru dispozitivele hardware, bifați casetele de selectare din dreptul driverelor pe care doriți să le instalați, apoi faceți clic pe OK. Este posibil să nu existe actualizări de drivere disponibile.
6.În pagina Windows Update, faceți clic pe Instalare actualizări.
7.Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.